12 septembrie 2010

"Nu am timp"

Daca te opresti pentru o clipa in metrou – incepand cu ora 18:00 si din ce in ce mai tarziu – ai sa vezi ca esti inconjurat de foarte multi oameni. Nu e nevoie sa ii asculti. Te uiti la fetele lor si nu ai cum sa nu intrevezi pe fata lor niste riduri, nu de batranete, ci de prea mult stres.


Sunt oamenii singuratici, limitati in orice context si grup social : profesional, familial, amical. Noi suntem acestia. Multumile solitare.

Se spune ca satisfacerea nevoilor esentiale, din piramida lui Maslow, nevoi de siguranta, integrare, dragoste, realizare etc, ne asigura fericirea. In special, incurajarea si increderea primite de la prieteni & familie ne ajuta sa facem fata presiunilor externe.

Totusi, prea multe presiuni si lipsa timpului ne fac aproape imposibil chiar sa mentinem & sa legam sincere relatii de amicitie/ prietenie. Suntem limitati si restrictionati din ce in ce mai mult de spatiul nostru personal, de zilele senine, de timp, de momentele petrecute cu prietenii nostri. Toata lumea in jurul meu se plange de lipsa timpului. Nimeni nu mai are timp liber.

Limitarile astea le las pe seama constrangerilor sociale, legilor nescrise ale societatii si ale grupurilor din care facem parte. Nu sunt legile si constrangerile juridice cele care ne fac nefericiti si ne reduc la cateva standarde. Nu din cauza lor - sau, hai sa spunem nu in mare parte din cauza lor - ne intoarcem mohorati de la birou si traim intr-o lume in nuante de gri.

Ideile si comportamentele noastre – cele care nu satisfac standardul majoritatii – raman blocate. Din teama de izolare si/sau excludere le aruncam undeva si devenim marionete. Cei care au taria de a indrazni de a fi diferiti de ceilalti, de a actiona altfel sunt marginalizati sau blamati.

Progresul nu are cum sa se realizeze in astfel de conditii. Asta pentru ca multi dintre noi suntem blocati in reguli sociale, care nu permit inovarea, iar timpul nostru este alocat in mare parte intretinerii relatiilor sociale profesionale. Trist.

Un comentariu: