27 martie 2011

4 zile, 6 fete si un oras

Sambata dimineata, ora 5:00, 5 fete, printre care, sincera sa fiu, ma aflam si eu, se intalnesc cu bagaje, iar la aeroport li se mai alatura inca o fatuca. La 8:35 deja respirau aer ceh, in asteptarea unui autobuz special, urmeaza apoi metroul, asemanator cu cel vienez, tentatia de a nu composta biletul, gasirea hotelului si gata.
De fapt, de acum incepe povestea celor 6 fete in Praga. Am luat cu incredere si entuziasm metroul spre centru, am iesit la suprafata, deci o prima directie si apoi am mers si am mers, 4 zile de acum inainte.


In prima zi am ratacit un pic nestiutoare prin pielete cehe, admirand muzee, cladiri, turnuri, vantul bantu-ne prin par cu putere toata ziua, inrosindu-ne obrajii. Treceam pe langa cladiri de o arhitectura si coloristica interesanta, multe dintre ele vechi si puteam sa jur ca toate purtau in spate o istorie, ceva care le facea sa fie privite cu asa multa atentie si simpatie de catre turistii pregatiti, cu aparate in mana. Asa s-a intamplat cu turnul prafului de pusca, care nu era “inca un turn”, ci, asa cum am citit mai tarziu, era un simbol ce despartea orasul vechi cu cel nou, lucru ce era de altfel vizibil din moment ce treceai mai departe.

Ajunse in piata centrului vechi, punct de interes pentru multi turisti in mare parte pentru minunatia de ceas de acolo, am admirat ceasul astronomic gazduit de Primaria Orasului Vechi. Ceasul nu doar ca era atat de frumos colorat, dar, multumita cartulii despre oras pe care o detineam cateva din noi, am aflat si ce ne spunea el, pe langa cele cunoscute (ora, minute), si anume lunile anului, anotimpurile, semnele zodiacale, pozitia soarelui. Seara a venit repede si obosite, am intrat sa ne incalzim intr-un T.G.I Friday’s si sa punem la cale trasele pentru timpul ramas, dupa ce cu greu am lasat din mana telefoanele.

A doua zi planul era stabilit, mergeam pe podul renumit al lui Carol, pe care am pierdut minute multe inspirate de priveliste, apoi pe stradutele inguste si ondulate care duceau la Castel. Ei, si ca sa vezi, am fost la castel si nu am vazut castelul, asa era una din vorbele noastre, caci era de fapt un fel de cetate, cu palatul regal, galerii de arta, muzee, gradini, inchise pentru ochiul nostru si al altor vizitatori de martie, etc. Dar acolo statea trufasa Sfantul Vitus, dintre cele mai minunate catedrale cate veti fi vazut vreodata. O vedeam mai din toate colturile Pragai si atunci cand localizam castelul, de fapt vedeam turnuletele mai mult gotice ale Sf. Vitus. Inutil de descris, poate un artist ar gasi cele mai potrivite cuvinte. Muzeul jucariilor se afla pe lista mea si vroiam sa il vad, desi cele 5 fete din poveste nu erau prea interesate...asta pana ce au intrat si au vazut expozitia 50 de ani de Barbie si am apucat sa ne povestim cum ne doream noi sa avem o papusa barbie in copilarie, daca am avut una, cum era si in ce imprejurari am primit-o. Dar mie, recunosc, mi-au placut jucariile ce imitau case, bucatarii, bai, jucarii, pe care le-as fi numit mai degraba obiecte de arta, ce reprezentau in miniatura lumea secolului trecut de la cladiri, la papusi, ursuleti de plus, gari, munci agrare, primele generatii de roboti.

Urmatoarea zi am vrut sa vedem casa lui Mozart, dar degeaba s-a straduit minute bune o tipa simpatica la metrou sa afle pentru noi pe unde trebuie sa iesim si ce directie sa avem, caci, am ajuns, urcand usor pe un deal, dar, lunea, caci era un insorit inceput de saptamana, era inchis. Asa ca am mers agale pe jos, dupa ce am reusit sa ajungem la acest consens si bine am facut ca am gasit in drumul nostru alte cateva simboluri, pe care nu ar fi trebuit sa le ratam: monumentul dedicat victimelor comunismului si Infantul. Era ziua cand am purtat cu mandrie ochelarii de tocilar ai fetei “Carmen”, cu lentila incolora si am adoptat atitudinea de nerd cool (nu cred ca exista asa ceva, dar, in seara asta, fie!), pentru amuzamentul meu si al aparatelor. Numai bine, ca jumatate de zi era dedicata shoppingului si am gasit ochelarii de soare potriviti pentru mine, colorati si jucausi, si, in ciuda neincurajarii celor 3 mandre care ma insoteau, mi-am zis ca nu pot fi prea funky pentru mine. Si sa va mai zic ceva, au avut success, caci au stat si pe nasul fetelor si mult succes vor mai avea si de acum incolo, voi avea eu grija de asta.

Abia in ultima zi am reusit sa vedem cartierul evreiesc, dupa multe incercari esuate, caci stiam din diferite imprejurari despre istoria & numarul evreilor din Praga. 5, printre care ma aflam, din nou, si eu, au vazut vreo 4 sinagogi, cimitirul vechi, casa memoriala a evreilor si am citit mai mult ca in toate zilele despre evrei, am ajuns sa comentam despre contextul in care au ajuns sa fie izolati, si multe alte despre istoria lor acolo si tradiile specifice. Experinta de final, artistica si afectiva, a fost a muzeului Kafka, caci este intr-adevar o experienta, mai mult decat un muzeu. Sunet de fundal care te duce departe, intr-o stare apasatoare, te obliga sa intrii in lumea lui Kafka si a starii pe care el o avea prin filmulete artistice, sugestive, scari luminate in culori usor halucinante, oglinzi, filme proiectate pe 3 nivele de panza, efecte impresionante. Si cand ma gandesc, amuzata & in acelasi timp multumita, la comentariile de atunci dezamagite pe care le-am facut in momentul in care ne-am dat seama ca nu e chiar casa in care a locuit Kafka..

Si acestea fiind zise, daca ati ajuns pana la final, cu burtile pline de bere ceha & mancare buna, cele 6 fete s-au intors tarziu in noapte cu un bagaj plin de amintiri ale unui oras superb.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu