3 decembrie 2011

Toti intr-un ritm


Stiti intrebarea aia “ce hobby-uri ai?”, la care mai toata lumea raspunde la fel, incurcata, lipsita de fapt de pasiuni: muzica, filme, calatoriile.

E drept ca toti ascultam muzica, ca ne inconjoara de la suneria de dimineata, fiecare apel la telefon, la reclame, posturile de muzica de la radio, tv, mp3, ipod, retele online de muzica… Dar cati asculta de fapt? Multi doar aud. Si sunt altii care sunt pasionati de muzica, de fluiditatea ritmului, de sunet, voce si claritatea mesajului.


Cei care se complac intr-o nepasare a auzului, aud ce primesc de la media, ce e nou la tv, ce asculta aproapiatii lor si urmeaza ritmul cluburilor populare. De aceea, eu cred ca muzica este oriunde, in orice forma a ei, nu o putem ocoli, dar nu este un hobby ori o pasiune.

Muzica este peste tot si ne inconjoara in orice imprejurare a vietii noastre, cand ne bucuram, cand vrem sa dansam, cand suntem tristi, unii dintre noi o folosim pentru izolare si concentrare. O alegem in functie de cum pulseaza inima noastra, lent, alert, sacadat, mai limpede sau mai confuz.

Cei care ar putea sa declare onest la hobby-uri muzica sunt cei care cauta muzica si ritmul care bate conform propriului ritm. Cei care cauta pe net muzica care le face placere, melodiile pe care nu le pot asculta altfel, cu mici exceptii la radioul de nisa, cei pentru care My Space, Youtube, Soundcloud (etc) sunt cele mai accesate platforme, cei care merg la concerte, care apreciaza muzica live, care se intereseaza si isi selecteaza muzica. Cei care iubesc muzica, o inteleg si cei care fac muzica.

Poate pare exagerat, dar cred ca muzica ne influenteaza semnificativ in multe aspecte ale vietii, stil de viata, prieteni, locuri in care ne petrecem timpul. Ne defineste printr-un tip de cultura. 

Cumva conex cu ce am scris mai sus, imi vin in minte imaginile ce le-am vazut la tv de 1 decembrie, de ziua nationala, pe pro tv, cel care se pozitioneaza in fiecare an ca fiind cel mai mare promoter la Romaniei si al valorilor romanesti. Si totusi, cumva Inna pe care mi-o arata Maruta si o formatie cu o melodie ce imi suna a “habibi”, mari producatori de hit-uri, nu-mi inspira deloc valoarea muzicii romanesti.

Da, stim cu totii ca media se hraneste din cele mai comerciale resurse si ne impun aceleasi modele, dar am putea totusi sa nu vindem iluzii drept adevarate valori muzicale, in acest context. La noi in tara se mai face si muzica. Ati auzit de: Kumm, Blue Nipple Boy, Subcarpati, Backstage hero, Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec, Grimus, Alexandrina Hristov, Urma, Butterflies in My Stomach, The Mono Jacks, Byron (pff, sunt multi, acum imi dau seama, si totusi doar cativa care mi-au venit in minte)? Poate ii auzim si pe ei in programul de muzica romaneasca de la anul, canta live fara probleme.


2 comentarii:

  1. Buna ziua
    Numele meu este Iacob Constantin si va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice).
    Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra.
    O zi buna va doresc

    RăspundețiȘtergere