22 octombrie 2012

Istanbul: un oras al culorilor si al mirosurilor


Era miezul noptii cand usile glisante se deschideau, iar eu ieseam la aer proaspat, afara. Era cald si trageam obosita de un troler mic, colorat. Aveam o stare de neliniste, pentru ca eram singura si nu stiam precis unde trebuie sa ajung, desi fusesem aici cu un an inainte. Poate tocmai de aceea si starea mea: turcii nu prea vorbesc engleza.

A fost indeajuns mersul nebunesc al taximetristului - deloc tanar - care vuia in alerta, cu peste 100 de kilometrii la ora, sa imi amintesc de Istanbul si de zilele petrecute acolo. Apoi am vazut niste moschei si turnul Galata. Cand am ajuns in Taksim, o zona mai noua si mai comerciala a orasului, oamenii misunau peste tot. M-am uitat din nou la ceas, era trecut bine de ora 12. Noaptea.


In timpul petrecut acolo mi-am plimbat privirile prin locuri cunoscute, dar mai mult traiam din amintiri, caci erau mai dinamice, mai vesele, mai calde, cu oameni dragi si momente specifice: Sultanahmet, unde sunt Moscheea Albastra, Hagia Sofia, Topkapi, parcul acela dragut, strazile de prin spate, total diferite de restul Istanbului, saracia aia, comertul disperat de pe strada, bazarul, podul Galata si stradutele stramte, cu multe scari, din aceiasi zona, Galata.

In cele aproape 3 zile am reusit sa bifez 2 lucruri care imi scapasera in trecut: Basilica Cisterna, o frumusete de loc, in centrul turistic si totusi bine ascunsa + o plimbare pe Bosfor: Bosphorus, Bosphorus, cum te-ar ademenii turcii.

Si totusi nu ma simteam in pielea mea zilele alea, ma cuprinsese una din acele stari confuze. Incercam sa resorb din minunatiile de acolo si in acelasi timp sa mai observ, sa mai adaug ceva nou la ce stiam deja. Dar deseori ma pierdeam prin ganduri si mergeam drept, dorindu-mi sa ajung mai repede la camera de hotel. Sa ma lase toate lumea in pace. Toate aglomeratia aceea ma ametea, mersul atat de apropiat de oameni ma sufoca, iar turcii imi intrau in suflet, oricunde, in magazine, pe strada, in aproapiere de terase. Lumea se invartea prea repede in jurul meu.

Totusi, daca cineva m-ar intreba, ce e cu orasul asta, i-as spune ca este un oras al culorilor si al mirosurilor. O nebunie de culori, peste tot si in orice forma, de la ceramica, la lampe, covoare, vase si suveniruri, la cladiri si pasaje, la tarabele de pe strada si din piete, etc. Mirosuri? De toate feluri: mirosul de peste, de la sandwich-urile de peste de la Eminonu, cel mai ademenitor, mirosul de murdar de pe strazi, mirosurile trupurilor muncite din tramvaie, ale mirodeniilor imbietoare din magazine, mirosul carnii din kebab, care imi intorcea stomacul pe dos, al celui mai bun ceai de mere din lume.    


Am plecat din Istanbul tot pe inserate, dupa o zi cu prea multe grade C, cand masinile mergeau pe 10 sensuri, se miscau din dreapta in stanga, dupa cum nimereau si se blocau pe poduri. Taximetristul vorbea cu mine, agitat, de parca as fi inteles turca, zicea ceva de trafic si de o alta ruta, cred. Dar eu eram deja cu mintea departe si acum plecam cu siguranta ca fiecare loc trebuie trait in felul lui, la momentul lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu