7 octombrie 2012

Sa invatam sa spunem povesti. Reale.


Prima data cand m-am apucat sa scriu pe un blog era prin liceu, am facut cunostinta cu yahoo 360 – pentru ca pierdeam ore in fata calculatorului pe atunci, pentru ca era ceva nou de descoperit si la indemana. Apoi, ma jucam mult prea copilareste si mult prea rar, cu textele. Cand am venit la facultate in Bucuresti, lumea vorbea despre bloguri, despre relatiile publice, care implica foarte mult si relatiile cu bloggeri, se vorbea despre scris si nevoia de a incepe de undeva in domeniul asta al PR-ul si al comunicarii la nivel larg.

Scrieti mult, mult, si iarasi scrieti. Am auzit asta de multe multe ori in facultate, de la profesori, de la oamenii din agentii, de pe la conferinte si de pe net, dar am sa va zic de ce va povestesc asta cum. Pentru ca ieri am auzit din nou vorbele astea, de la un alt profesor, unul demn de un Pulitzer: Jacqui Banaszynski.



Eu am continuat sa scriu pe blogspot, tot la nivel de „joaca”, ca nah, e bine sa scrii, asa ca exercitiu, dar probabil, principalul factor declansator erau starile mele din care imi doream sa ies. Imi doream sa nu-mi mai umble intrebarile apasator prin minte, ci sa le pun intr-un word. Da, poate Starlee Kine are dreptate, m-am gandit mult la ce zicea ieri: writing about yourself means you want attention, dar atentie pentru un grup mic de oameni, daca nu chiar atentia unei singure persoane. Sau, mai mult decat atat, atentia asupra sentimentului, asupra starii, asupra impactului pe care un lucru il are asupra mea – drama personala. Chestii mai degraba personale, intr-adevar.

Si culmea este ca, daca stau sa ma uit in spate, cele mai personale scrieri, care au implicat si cele mai puternice stari, au fost printre cele mai citite. Nu stiu de ce. Sa fi transmis faptul ca acele emotii m-au miscat atat de tare? Sau sa fi reusit sa scriu mai bine, mai frumos? Oamenii sa fi trecut, oare, prin chestiuni asemanatoare?

Gata, am sa termin cu povestea mea, pentru ca ceea ce m-a facut sa ma gandesc la lucrurile astea (si multe altele), sa analizez mai bine ce citesc si sa-mi aminteasca sa scriu mai des este o conferinta: Power of Storytelling, prin Decat o Revista. 

Nu ai fi zis. Am fost la atatea conferinte, despre comunicare, despre social media, despre internet, conferinte de la noi, dar mai ales conferinte europene si nu am plecat de nicaieri cu sentimentul celei mai bune investitii de timp, cu resurse utile si cunostinte. Acesti oameni ne-au vorbit, ne-au aratat ce inseamna narrative journalism, ne-au facut sa radem. 

Minunati oameni, povesti, minunata idee de a organiza asa ceva

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu