19 august 2013

Intamplator, asa.


L-am vazut pe strada, la Romana. Intamplator, asa. Tocmai terminasem o conversatie la telefon, aiurita, de caldura si decizia traselui. L-am vazut o secunda, credeam ca e sentimentul care ma aprinde des, de aceea abia dupa ce mi-am mai cautat ceva in geanta am ridicat privirea din nou.


Erau doua persoane, nu se tineau de mana, el avea laptopul pe umar. M-a vazut, mi-a zambit, mi-a facut cu mana. Am vrut sa zic buna si multe altele. Am crezut ca am zis “Buna!”, dar stiti ce? Am trecut cu privirea atintita, nevenindu-mi sa cred ca ma intalnesc cu un om pe care mi-am dorit atat de mult sa-l vad! Si atat. Nu am zis nimic, nu stiu nici macar daca am schitat un zambet, doar am deschis ochii largi.   



Incercam deja de ceva vreme sa-mi hranesc mintea cu cateva lucruri reale, sa mi le soptesc singura, sa mi se imprime acolo bine.

Dar cu o seara inainte gata, totul era prea drept, aceleasi lucruri mereu, nimic nou semnificativ (sau?), iar lipsurile de a ma privi, de a ma intelege, de a ma asculta m-au lovit. Am evadat in imaginar si am recurs la varianta sinceritate inocenta, aproape prosteasca. Am cautat alinare in locul pe care il voiam cald, la omul care voiam sa fie permanent prezent, pe care-l stiam cu vorba dulce.


Ca sa intelegeti ceva din toate astea, am preferat sa arunc un sms in univers, sa ma simt eu bine ca a ajuns la cine trebuie. Nici macar nu asteptam un raspuns, desi - daca va exista unul - stiam ca-mi va aduce un zambet plin. 


Si apoi toate astea. Ne vedem pe strada intamplator! Trezita la realitate dupa ce il vad, realizez ca imi cam tremura mana pe telefon si trebuie sa ajung undeva, totusi in acea dupa-amiaza.


Alte cateva nepotriviri si amanari, iar acum m-am intors in acelasi punct. 

2 comentarii: